joi, 13 august 2009

Ieri am venit cu personalul in Campina. A fost chiar frumos. Nu personalul, ci …momentul cu totul. Initial compartimentul era plin cu femei in varsta, dar au coborat rapid si am ramas doar eu cu o doamna ce cosea un model. Spunea ca-i tine si doi ani sa termine. Nu stiu ce sa cred despre asta. Longeviva preocupare…sau lipsa de preocupare. Fiecare cu pasiunea lui. Revenim. Si m-am mutat langa usa unde m-am rezemat de geam si mi-am incrucisat picioarele si am pus cartea ,,Les pages de notre amour’’ pe genunchi. Am citit-o cufundata in ganduri pana am terminat-o. De afara pica prin geamul murdar o lumina calda…si mai aveam jumatate de ora de drum. Mi-am pus castile in urechi si am ascultat soundtrackurile de la Once. Aveam o stare de pace atat de adanca, m-am bucurat atat de mult de jumatatea aia de ora ramasa in care nimeni nu m-a sunat, nimeni nu m-a intrebat nimic, eram eu si cu mine. Cat de frumoase sunt melodiile Marketa Irglova&Glen Hansard…parca ele pur si simplu creeaza atmosfera oriunde, oricand. E incredibil cum muzica poate schimba intr-o secunda totul, sa faca un loc urat sa aiba farmec, o zi stresanta si grea sa para un episod dintr-un serial. Cel putin asa am eu impresia uneori…



duminică, 7 iunie 2009


Strange this human spirit…wants to be free , but connected to something , wants to fly but keep grounded , wants to love but not to suffer , wants the highest things yet our happiness lies in details .. who can understand it ? contradictions everywhere .
When it’s good it’s too good , when it’s bad why is it bad ? can we ever be satisfied with the simple present and state ? or better yet , can we be satisfied with simplicity ? when I was a kid I often thought of how adults only complicate everything and how they are so weak and unable to see beyond their own pride . no , I’m serious.i really had life issues since playing with dollies and getting kicked in the ass by the other kids. I really reflected on how, although we were fighting all day and splitted in camps and spitting and swearing , the next day we forgot completely who did what and when and why. That’s the beauty of childhood. You can do any stupid thing you want , and the next day nobody remembers or holds grudge against you . but now, as a grown-up or even worse, as a teenager , everyone insists on gossiping and reminding you how stupid and silly you are . yeah it’s a real pleasure in knowing that the girl who is beautiful and kind must be a real whore…or that the smart kid in your class is still a virgin or some other craph like that . why all this craving for ugliness and all this malice ? why all the judgemental looks when our own life is hard enough to handle ? why do we feel better of ourselves when hearing how nasty someone else is ? I don’t care about anything . I can’t stay mad at someone and I never ever hated a fellow who did me no wrong . I only got upset when I felt i was being judged without having the chance of proving otherwise.
Oh how ,,peace to the world’’ I sound:) I would make a great miss world contestant , except for the looks and everything else:) just kiddin I am a really special person, contrary to what my friends say(they’re so jealous)
so conclusion:we are incredibly stupid and unable to appreciate the beauty around us and i should really participate at beauty pageant

I’m in that empty state of being. Again. Excitement. That’s a new word. Didn’t feel it for a long long time..just wished I could be enthousiastic again about people or places or anything. Days are simply running by me without any feeling from my part. What’s funny about it is that a long time ago I used to get too involved, too hopeful. Silly dreamer girl. Never calibrated with reality. How did I get so passive? Nothing touches me, nothing reaches deep inside. Almost as if i were in a latent state. Doesn’t seem like much, but feeling nothing whatsoever…it’s sad.
I wanna feel something, i want to believe in something again.

vreau sa am incredere in tine si vreau sa meriti. vreau sa fii intotdeauna acolo cand am nevoie de sprijin. vreau sa iti pot spune orice stiind ca vei intelege. vreau sa avem lucruri in comun si sa ne plimbam cu bicicleta oriunde, vreau sa citesc o carte si sa o comentez cu tine, vreau sa ma iei in brate si sa ma pupi. vreau sa iti fie dor de mine si sa imi fie dor de tine cand nu esti aici. vreau sa iti cumpar cu ultimii bani un lucru frumos doar pentru ca imi aduce aminte de tine. vreau sa vii dimineata sa ma iei din pat sa pornim intr-o aventura. vreau sa vii seara neanuntat la usa mea cu o votka plangandu-ti necazurile. vreau sa imi spui ca sunt aranjata azi. vreau sa mergem sa dansam noi 2 pana ne pica picioarele razand in continuu. vreau sa mergem in vacanta sa exploram o zona necunoscuta si sa bem un cocktail la sfarsitul zilei. si cafeaua dimineata pe terasa cu o tigare ocazionala. si mai apoi...toata viata sa fie asa , chiar si la menopauza.

nu stiu daca ai simtit vreodata asta, e ca starea aia de visare, e un sentiment aparte ce il ai in somn, cand te plimbi printr-o gradina. totul prinde farmec, de fapt mister.sunt visele alea care nu esti sigur ca sunt vise sau realitate. parca totul e mai interesant in vis, parca e o alta dimensiune. parca plutesc fara sa fie bine sau rau, totul pur si simplu este. vad si simt totul mult mai intens, vad si nici nu ma bucur nici nu sufar nici nu ma intristez. e ca atunci cand iei aer nou in piept, aer dintr-o alta zona decat cea cu care esti obisnuit. o senzatie aparte pentru care uneori de abia astept sa adorm. pot schimba orice in vis daca imi propun, pot modifica trecutul sau pot modela viitorul asa cum ar trebui sa fie...nu am mai visat demult...

Hm totul a inceput acum 3 seri. Eram in patul meu maaaare magnific din bucuresti, intr-o stare de semisomnolenta, cand am auzit vocea baietilor din camera cealalta si mi-am zis in gand: iara sforaie tata. Si m-am trezit. A fost atat de socant sentimentul warm and fuzzy pe care l-am avut la aparentul sforait al tatalui meu corelat cu constientizarea adevaratului zgomot, incat m-am trezit. Si am simtit ce nu am mai simtit demult: dor de casa. Cand dormeam in patul meu mic si rece din Campina si adesea ma trezea acel sforait nu m-as fi gandit sa-mi fie dor vreodata de el(sforaitul).
Sentimentul m-a urmarit si a doua zi, cand am realizat ca plec din TEI. O sa ma mut. Dintr-o data, Teiul Doamnei a parut mai frumoasa ca oricand, CEA mai frumoasa strada, parca mai verde, mai parfumata ca niciodata. Camera mea, perfecta…am stat cat..9 luni. Sa iti spun ce e asa frumos la camera mea…din patul meu magnific in care stau intinsa cat se poate doar pentru ca e pacat sa irosesc asa minunatie de pat, privesc stand cu capul pe perna pe fereastra mea mare,foarte mare, toate rasariturile si toate apusurile si fiecare stadiu al lunii si toate stelele si toti norii si vad cum ploua, vad cum ninge si vad dimineata razele cum pica fix pe mine…e ca si cum dorm sub cerul liber…mai mult din patul meu stau cu picioarele pe perete si cu capul atarnat si vad cum zboara invers zeci de pescarusi la etajul 5, etajul meu perfect de unde ai vederea perfecta. Apoi ma trezesc si imi fac cafeaua la mini expresso makerul meu superb si cu 3 lingurite de zahar si un d-ala mic de lapte iese cafeaua perfecta, cu care ma duc pe balconul neingrijit intr-o sambata dimineata cand sunt singura acasa si unde ma asez pe un scaun rablagit pe care il tarasc dintr-o camera in alta si imi pun picioarele pe balcon si stau la soare. Si mai pun si Katie Melua uneori sau dau search pe youtube: morning songs si vad ce iese…
Iubesc atat de mult aceste senzatii si multumirea asta launtrica pe care o resimt doar din aste lucruri marunte, nu stiu cum voi putea sa renunt la ele…si nu este viata perfecta pe care am avut-o aici, au fost multi nervi, multe inconveniente, dar doar astea cateva lucrusoare care imi incalzesc sufletul si ma fac sa dau buna ziua vesel la vanzatoare chiar daca stiu ca nu o sa-mi raspunda…pentru astea as mai ramane aici mult timp de acum inainte.
Imi iubesc viata nu pentru lucrurile majore care mi s-au intamplat, ci pentru bucuria pe care o scot din tot ce ma inconjoara, din redbullul pe care il savurez luni dimineara la ora 7.30 la cursul de statistica cand nu imi pot tine ochii deschisi dar care parca ma relaxeaza infinit si parca este cea mai chill zi din viata mea…din cafeaua pe care o beau miercuri pe la seminarul de marketing 9.00 am pentru ca miercuri e zi de cafea si la 7.30 nu e deskis snack attack, din lumina de la ora 5 pe timp de iarna cand stau la mc afara in frig si mananc un cheeseburger si o portie medie de cartofi prajiti, din copacii superbi pe care ii vad in drumul meu, din plimbarile la 3 noaptea pe jos din romana pana in tei…din ratzustele si bobocii lor de prin cismigiu, din semnele de carte superbe pe care le gasesc uneori, din ora de yogilates de la Serendipity…am o infinitate de lucruri si momente speciale…cred ca daca le-as enumera pe toate as termina la toamna. Si ma simt incredibil de norocoasa ca ma pot bucura de astfel de lucuri in fiecare ora a vietii mele…ca pot simti atat de intens un parfum delicat de bujor sau doar o raza de soare care pica bine. Eu din astea traiesc…
Si maine este luni…
M-am mutat. Cu blogul adica. Deci nu va uitati la data postarii pentru ca voi pune cateva din blogurile de pe 360.